Bună,
sunt Valeria - cea care scrie pe acest blog, am 23 de ani şi sunt studentă. Mie
îmi place să mă prezint mereu ca fiind studentă (poate că aşa mă văd mai
tânără) :). Am absolvit de curând facultatea de Litere, fac un
master în PR şi Publicitate şi încă o facultate de Drept, înţelegeţi de ce îmi
place să mă numesc studentă. Domeniile în care mi-am făcut studiile sunt foarte
diferite dar eu zic că le poţi combina şi toate sunt utile. Deşi am studiat pe
de o parte gramatică şi literatură şi pe de altă parte legile şi Constituţia,
mereu m-am văzut o persoană creativă căreia îi place să interacţioneze cu
oamenii şi că creeze. Poate ar mai fi multe de scris şi de povestit dar aşa cum
eu nu citesc blogurile cu articole lungi, ale mele sper să fie scurte :).
Ideea de a scrie un
blog e veche dar din abundenţa de gânduri pe care le aveam am tot evitat să mă
apuc de scris. Fiind deja de aproximativ 3 ani creatoare conceptului Confetti
şi viitoare mireasă :), m-am gândit că pot să împărtăşesc ideile şi experienţele
cu alte persoane care îşi doresc un eveniment frumos şi bine organizat.
Mi-am propus să
aştern aici idei creative, sfaturi şi sugestii pentru cei care doresc să
organizeze un eveniment frumos cu propriile mâini.
În rubrica „ Despre
Confettimd” o să vă povestesc despre
apariţia conceptului, lucrările mele, ideile şi muuulte poze cu
borcănaşele create de mine!
Viaţă dulce să
aveţi!